Treceți la conținutul principal

Psihoterapie

 Mindfulness la fiecare ședință

A trece pragul unui specialist din domeniul sănătății mintale presupune un act curajos. Spun acest lucru pentru că majoritatea clienților care mi-au trecut pragul au venit cu această idee bine întipărită în minte. Îmi e drag să laud acest act de curaj, personal l-as denumi o cale spre o minte și un corp sănătos. Vreau să arăt că specialiștii sunt oamenii tare faini și care interacționează uman cu ceilalți, nu vă analizează din „din cap până în picioare”, aș spune din contră, vă ascultă activ, și vă direcționează spre resursele interioare. 
În cabietul în care îmi desfășor activitatea, clienții, și respectiv pacienții simt confort și libertate în exprimare „așa cum le vine”, vorba unui client. Iar acest fapt denotă că relația terapeutică este bine sudată. 
Sunt aspecte relevante pe care aș vrea să le punctez în legătură cu anumite întrebări pe care des mi le adresează majoritatea. 
Sunt întrebată de confidențialitate, da, totul este confidențial atâta timp cât nu este implicare juridică. Totodată, mi se adresează des întrebarea dacă este voie să se comunice mai departe, ei bine da este, însă nu din partea psihoterapeutului. Altă curiozitate este legată de durata psihoterapiei, în genere durata este de 60 min, însă numărul de ședințe este personalizat în funcție de obiectivele terapeutice ale clientului. Unele persoane au nevoie de 4-6 ședințe de psihoterapie, pe când altele de 6-12 luni, intervalul diferă în funcție de mai multe aspecte. O altă specificitate pe care am văzut-o relevantă la majoritatea persoanelor este „scuză-mă că plâng”, acest act este perfect normal, nu ne cerem scuze pentru că simțim.
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care majoritatea persoanelor le adresează. 
Am spus mindfulness la fiecare ședință, în sensul că fiecare ședință aduce un plus valoare în viața fiecăruia, atât prin intermediul intervenției terapeutice care de cele mai multe ori aduce un moment de „aha”, cât și prin sarcinile pentru acasă. Cu plăcere și relaxare îmi desfășor activitatea iar acest aspect îl observ din recomandările pe care le primesc și prin sugestile propuse de către clienți pentru desfășurarea de workshopuri și ateliere de dezvoltare personală.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Întâmpinare

 Vă întâmpin călduros, și vă mărturisesc că nu îmi este atât de ușor pe cât credeam că îmi este să înșirui aceste gânduri și experiențe publicului larg.  Am inteții bune, sper să și transmit mesajul așa cum îl simt eu. Nu mai este nevoie să mă prezint, întrucât cred că v-ați dat seama în ce domeniu activez și cum îmi petrec timpul. Am ales o profesie atât de rezonabilă cu celălalte ființe încât uneori nu mă mai satur.  Vin cu bagaje informaționale destul de complexe din ariile de interes, iar acest lucru se poate observa pe parcurs. Nu știu cine mai citește bloguri, cine mai își rupe din timp pentru a se informa conștient de parcursul unei persoane, cu siguranță nu aceasta este intenția mea. Cunosc faptul că timpul este atât de prețios și trece atât de repede că zilnic mă cam dezamăgește acest fapt. Mi-ar plăcea dacă vă puteți imagina o mașinărie a timpului, cu posibilitatea de a opri timpul ori de câte ori ne dorim să ne bucurăm mai mult și mai intens de experiențele vie...

Cum să spui „NU” fără vină – o perspectivă psihoterapeutică

Trăim într-o cultură în care „a fi de ajutor” este adesea sinonim cu „a fi o persoană bună”. Ni se spune să fim disponibili, empatici, să nu supărăm pe nimeni. Învățăm devreme că a spune „NU” poate părea egoist, dur sau lipsit de considerație. Dar ce se întâmplă cu noi când spunem „DA” din obligație, frică sau vinovăție? Răspunsul este simplu: ne pierdem pe noi înșine, puțin câte puțin. Din perspectivă psihoterapeutică, capacitatea de a spune „NU” este esențială pentru sănătatea noastră mentală și emoțională. Este o formă de autoprotecție și autenticitate. Însă pentru mulți dintre noi, acest cuvânt simplu vine cu un preț greu: vinovăția. De ce ne simțim vinovați când spunem „NU”? Vinovăția apare atunci când simțim că am făcut ceva „rău”. În acest caz, refuzul poate fi perceput ca o încălcare a unui cod moral interior – de multe ori învățat în copilărie. Mesaje precum: „Fii cuminte și ajută-i pe ceilalți.” „Nu spune NU, că o să-i superi.” „Ești egoist dacă nu te gândești și la al...