Introducere În societatea contemporană, copiii și adolescenții sunt adesea încurajați să atingă performanțe ridicate atât în mediul academic, cât și în activitățile sportive. Părinții, profesorii și antrenorii investesc resurse considerabile pentru dezvoltarea acestora, însă presiunea succesului poate genera dezechilibre emoționale, anxietate și dificultăți de adaptare. Din perspectivă psihoterapeutică ericksoniană, performanța nu este privită exclusiv ca rezultat exterior, ci ca expresie a resurselor interioare și a modului în care copilul își construiește identitatea. Abordarea dezvoltată de Milton H. Erickson pune accent pe unicitatea fiecărui individ, pe capacitatea naturală de autoreglare și pe utilizarea experiențelor personale ca sursă de dezvoltare. În acest context, atât performanța școlară, cât și cea sportivă pot deveni instrumente de maturizare psihologică sau, dimpotrivă, surse de conflict interior atunci când sunt asociate cu presiune excesivă și condiționarea valorii pe...
Dependențele sunt adesea privite prin prisma lipsei de voință sau a unui comportament „greșit” care trebuie corectat. Dintr-o perspectivă ericksoniană însă, lucrurile capătă o nuanță mult mai complexă și, în același timp, mai plină de compasiune: dependența nu este dușmanul, ci o încercare—uneori stângace—de adaptare. Dependența ca soluție, nu ca problemă În psihoterapia ericksoniană, fiecare comportament are o funcție. Chiar și cele autodistructive. Consumul excesiv de alcool, mâncatul compulsiv, utilizarea excesivă a tehnologiei sau alte forme de dependență sunt, în esență, strategii prin care persoana încearcă să gestioneze o stare internă dificilă: anxietate, singurătate, durere emoțională sau chiar un sentiment de gol. În loc să întrebăm „De ce faci asta?”, abordarea ericksoniană ne invită să explorăm: „Pentru ce îți este util acest comportament?” Această schimbare de perspectivă reduce rușinea și deschide spațiu pentru înțelegere și transformare. Resursele inconștiente: che...