Psihoterapeut Mihu Andreea

Trăim într-o cultură în care „a fi de ajutor” este adesea sinonim cu „a fi o persoană bună”. Ni se spune să fim disponibili, empatici, să nu supărăm pe nimeni. Învățăm devreme că a spune „NU” poate părea egoist, dur sau lipsit de considerație. Dar ce se întâmplă cu noi când spunem „DA” din obligație, frică sau vinovăție? Răspunsul este simplu: ne pierdem pe noi înșine, puțin câte puțin. Din perspectivă psihoterapeutică, capacitatea de a spune „NU” este esențială pentru sănătatea noastră mentală și emoțională. Este o formă de autoprotecție și autenticitate. Însă pentru mulți dintre noi, acest cuvânt simplu vine cu un preț greu: vinovăția. De ce ne simțim vinovați când spunem „NU”? Vinovăția apare atunci când simțim că am făcut ceva „rău”. În acest caz, refuzul poate fi perceput ca o încălcare a unui cod moral interior – de multe ori învățat în copilărie. Mesaje precum: „Fii cuminte și ajută-i pe ceilalți.” „Nu spune NU, că o să-i superi.” „Ești egoist dacă nu te gândești și la al...